RSS Feed

Eminescu

 Poeziile lui Mihai Eminescu au fost una dintre sursele mele de inspiratie. Acestea sunt cateva dintre desenele si picturile mele inspirate din creatiile lui Mihai Eminescu insotite de poeziile care m-au inspirat 

Floare albastra

 

Floare albastra

Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vietii mele.

 

In zadar râuri de soare
Gramadesti-n a ta gândire
Si câmpiile asire
Si întunecata mare;

 

Piramidele-nvechite
Urca-n cer vârful lor mare –
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite!

 

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

 

– Hai în codrul cu verdeata,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca sta sa se pravale
In prapastia mareata.

 

Acolo-n ochi de padure,
Lânga balta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.

 

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.

Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ti astup cu dânsul gura.

 

De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie –
S-apoi cine treaba are!

 

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gât.

 

Pe carare-n bolti de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

 

Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n întunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?

 

Inc-o gura – si dispare…
Ca un stâlp eu stam în luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!

…………………………………………

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra –
Floare-albastra! floare-albastra!…
Totusi este trist în lume!

Dorinta

 

 

Dorinþa

Vino-n codru la izvorul
Care tremurã pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

ªi în braþele-mi întinse
Sã alergi, pe piept sã-mi cazi,
Sã-þi desprind din creºtet vãlul,
Sã-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei ºedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în pãr înfiorate
Or sã-þi cadã flori de tei.

Fruntea albã-n pãrul galben
Pe-al meu braþ încet s-o culci,
Lãsând pradã gurii mele
Ale tale buze dulci…

Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bãtut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastrã
Or sã cadã rânduri-rânduri.

Craiasa din povesti


 

 

Neguri albe, strãlucite
Naºte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în ºezãtoare
De painjen tort sã rumpã,
ªi aninã-n haina nopþii
Boabe mari de piatrã scumpã.

Lângã lac, pe care norii
Au urzit o umbrã finã,
Ruptã de miºcãri de valuri
Ca de bulgãri de luminã,

Dându-ºi trestia-ntr-o parte,
Stã copila lin plecatã,
Trandafiri aruncã roºii
Peste unda fermecatã.

Ca sã vad-un chip, se uitã
Cum aleargã apa-n cercuri,
Cãci vrãjit de mult e lacul
De-un cuvânt al sfintei Miercuri;

Ca sã iasã chipu-n faþã,
Trandafiri aruncã tineri,
Cãci vrãjiþi sunt trandafirii
De-un cuvânt al sfintei Vineri.

Ea se uitã… Pãru-i galben,
Faþa ei lucesc în lunã,
Iar în ochii ei albaºtri
Toate basmele s-adunã.

Din Valurile Vremii

 

 

 

Din valurile vremii, iubita mes rasai

Cu bratele de marmur,cu parul lung, balai-

Si fata stravazie ca fata albei ceri

Slabita de umbra duioaselor dureri!

Cu zambetul tau dulce tu mangai ochii mei

Femeie inter stele si stea intre femei

Si intorcandu-ti fata spre umarul tau stang

In ochii fericirii ma uit pierdut si plang.

 

Cum oare din noianul de neguri sa te rump

Sa te ridic la pieptu-mi, iubite inger scump,

Si fata mea in lacrimi pe fata ta s-o plec,

Cu sarutari aprinse suflarea sa ti-o-nec

Si mana friguroasa s-o incalzesc la san,

Aproape mai aproape pe imima-mi s-o tin.

 

Dar vai,un chip aievea nu esti, astfel de treci

Si umbra ta se pierde in negurile reci

De ma gasesc iar singur cu bratele in jos

In trista amintire a visului frumos…

Zadarnic dupa umbra ta dulce le intind:

Din valurile vremii nu pot sa te cuprind

 

  

Lacul

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarca;
Tresarind în cercuri albe
El cutremura o barca.

 

Si au trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult si parc-astept
Eadin trestii sa rasara
Si sa-mi cada lin pe piept;

 

Sa sarim în luntrea mica,
Îngânati de glas de ape,
Si sa scap din mâna cârma,
Si lopetile sa-mi scape;

 

 

Sa plutim cuprinsi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin fosneasca,
Unduioasa apa sune!

 

Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin si sufar
Lânga lacul cel albastru
Încarcat cu flori de nufar.

 

Peste varfuri

 

Peste vârfuri trece lunã,
Codru-ºi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sunã.

Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.

De ce taci, când fermecatã
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vre odatã?

2 responses »

  1. Esti incredibil de talentata …ador cum iti folosesti creativitatea pentru a iti exprima viziunea asupra universului si asupra adevarului. Imi place senzualitatea si eroticismul pe care il abordezi in picturile tale si imi place cum perceptia ta este una pura si plina de spiritualitate si magie .NU lasa sistemul sa iti schimbe aceste trasaturi unice niciodata. Iti multumesc ca iti impartasesti arta cu noi ! multa dragoste si iubire !

    Reply
  2. The world that you paint rivals any heaven or utopia. You have great imagination and a mind of beauty to create such art.

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: